Circa 30.000 de suporteri turci sunt așteptați, vineri, la Berlin, la meciul Germania – Turcia, din grupa A de calificare la Euro-2012, a anunțat Federația Germană de Fotbal (DFB).
Cele 74.244 de bilete puse în vânzare și-au găsit cumpărător, la meci urmând să asiste și cancelarul german Angela Merkel, dar și premierul turc, Recep Tayyip Erdogan.
Meciurile Germania – Turcia sunt mereu speciale deoarece 1,66 milioane de turci trăiesc în Germania, la care se adaugă 700.000 de germani de origine turcă.
Ultima confruntare între cele două țări a avut loc în semifinalele Euro-2008, când Germania a învins Turcia, cu scorul de 3-2.
Germania, vicecampioană europeană și locul trei la Cupa Mondială din 2010, ocupă în prezent primul loc în grupa A, cu șase puncte, la fel ca și Turcia, însă nemțuii au golaveraj superior (+6 față de +4).
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER